Am avut norocul să mă aflu la timpul și momentul oportun ( 2020-2022, Dallas - Texas ) pentru a apuca să vizitez de mai multe ori și să ajut la lichidarea depozitului Computer Reset.
Pentru cine nu știe despre ce vorbesc, să vizualizeze următoarele două video-uri a lui LGR. Unul de la începutul nebuniei, în 2019, celălalt aproape de sfârșit, în 2022.
2019:
2022:
Istoria simplificată este asta:
Richard Byron, radioamator, fost avocat și pasionat de calculatoare a avut idea să deschidă unul din primele magazine pentru calculatoare second-hand, în jurul anului 1984. Business-ul creștea, așa că a cumpărat un nou sediu - o fostă firmă de aere condiționate, care în spatele clădirii de birouri avea o magazie uriașă.
Richard a început să cumpere paleți întregi de calculatoare și periferice de la firme care făceau upgrade-uri sau care erau lichidate. A "prins" astfel, printre altele, lichidările de la birourile Intel și IBM din Fort-Worth - de unde a luat tot, inclusiv rarități și prototipuri (a se vedea incidentul "paperclip" a lui 8-bit guy). Firma mergea bine, dar volumul de lichidări cumpărate era un pic mai mare decât volumul de lucruri vândute, și, cum Richard nu arunca nimic util, paleții cu calculatoare, periferice și software din magazie tot creșteau, deja ajungând până la tavan în unele locuri.
In 2018 Richard are un accident - o ușă rulantă de la o poartă de access auro se defectează și cade pe el. Richard ajunge în spital și fiica sa, Noelle, care nu se pricepe la calculatoare, trebuie acum să vândă firma și clădirea pentru a plăti cheltuielile medicale ale tatălui.
Noelle cheamă câteva firme de curățenie ca să golească "vechiturile" din clădire și magazie, toate firmele îi spun că nu este gunoi, ci calculatoare vechi și monitoare cu tub care trebuiesc tratate special, ca "e-waste" și îi spun că va costa peste jumătate de milion de dolari pentru a scăpa de ele.
Din fericire, un grup de cunoscuți și foști clienți ai lui Richard se organizează și îi propun lui Noelle că vor voluntaria să curețe și vor lichida totul din interiorul Computer Reset și Noelle va primii toți banii din vânzări.
Acestea este momentul în care LGR filmează primul video.
Echipa de voluntari muncește weekend de weekend timp de un an să pregătescă clădirea pentru vizitatori. Cu o lună înainte să anunțe deschiderea în primăvara 2020 -> Covid Lockdown.
Până la urmă reușesc să împace capra ( pasionații Retro-Calculatoare nerăbdători după ce au văzut Video-ul lui LGR ) și varza ( Primăria Dallas care cere contact tracing pentru Covid și limită maximă de persoane în clădire ) și, prin ajutorul unui grup FB și unei aplicații de rezervări scrisă de unul dintre voluntari, încep să accepte grupuri restrânse de clienți înauntru în toamna 2020. În Octombrie 2020, sunt selectat și eu pentru prima oară să intru in "Mecca Calculatoarelor Retro".
Am fost de 27 de ori în total, 22 de ori ca client plătitor și ultimele 5 dăți ca voluntar la curățenia finală și de fiecare dată m-am întors cu cel puțin o mașină plină de lucruri incredibile de acolo.
Dacă aveți orice întrebare legată de Computer Reset, vă voi răspunde cu cea mai mare plăcere.
Ad blocker detectat: Site-ul nostru web este posibil prin afișarea de reclame online vizitatorilor noștri. Vă rugăm să luați în considerare să ne sprijiniți dezactivând dispozitivul de blocare a reclamelor pe site-ul nostru.
Un român la Computer Reset - A.M.A.
Discutii care nu se incadreaza in nici o categorie
- AlinGheaja
- Administrator
- Mesaje: 1170
- Membru din: Sâm Mai 28, 2022 7:13 pm
- Contact:
Re: Un român la Computer Reset - A.M.A.
Mesaj de AlinGheaja »
Da am văzut și eu astea la LGR , îl urmăresc. Ce mi-ar fi plăcut să fiu și eu acolo, cred ca aș fi plecat cu un camion plin.
Felicitări pentru implicare.
Felicitări pentru implicare.
Counter strike 1.6 server: cs.retrotech.ro
Jocuri retro in browser: https://toons.ro/
Jocuri retro in browser: https://toons.ro/
Re: Un român la Computer Reset - A.M.A.
Au fost oameni care au făcut asta Vizitatorii (cumpărători) aveau voie să stea 3 ore (2.5 ore vara din cauza căldurii). Te plimbai unde voiai în clădire și luai tot ce voiai care nu era marcat cu bandă galbenă ca rezervat pt muzee, le puneai afară într-o grămadă și voluntarii îți făceau un preț din ochi pt tot - neașteptat de mic. Singura chestie cu preț fix era un kit complet de IBM PCjr (mai multe detalii mai jos) - $150. În ultimele 6 luni, după epuizarea PCjr-urilor complete, s-a trecut la un tarif fix - $60 și iei tot ce vrei. Un colecționar dintr-un stat vecin a închiriat un camion U-Haul, și timp de 3 ore a cărat afară din depozit tot ce a văzut. I-a luat după aceea 4 ore să aranjeze prin metoda Tetris totul în camion - cu ajutorul voluntarilor.AlinGheaja scrie: ↑Dum Sep 24, 2023 8:55 am Ce mi-ar fi plăcut să fiu și eu acolo, cred ca aș fi plecat cu un camion plin.
Povestea IBM PCjr - cel mai mare eșec al IBM.
În 1984, cu o lună înaintea ca Apple să lanseze Macintosh-ul, IBM scoate pe piață răspunsul lor la Apple II & Comodore 64 - un calculator aproape compatibil PC cu limitări artificiale, o tastatură wireless (infraroșu) aproape nefolosibilă și cu foarte puțin software. Dar ei sunt IBM și au impresia că toată lumea o să dea o grămadă de bani pe calculatorul lor pentru că are 16 culori și placă de sunet cu 3 canale. Peste o lună, Machintosh apare pe scenă să zică hello, și costă mai puțin decât un IBM PCjr complet (configurația de bază PCjr venea doar cu 64kb RAM, fără monitor și fără floppy)
IBM plătește disperat dezvoltatorii software să producă titluri special pt PCjr - lansând astfel mica firmă Sierra On-Line (care oferă King's Quest exclusiv pentru PCjr petru un an). Oferă gratuit o nouă tastatură mai bună + cablu de tastatură clienților existenți și scade prețurile.
În 1985 Tandy lansează seria 1000 de PC-uri, 100% compatibile cu IBM PC dar și 100% compatibile cu plăcile video și audio din PCjr. Și mai ieftine decât un PC sau un PCjr.
În 1986 IBM decide că PCjr a fost un eșec și peste noapte, toate PCjr-urile și perifericele lor din magazine dispar. Timp de zeci de ani nimeni nu știe nimic, se bănuiește că au fost îngropate undeva în deștert, precum cartușele E.T. de la Atari.
Dar nu. Richard a compărat tot stocul de PCjr, accesorii și software la preț de nimic și le-a pus în magazia Computer Reset. Incluzând expansiuni de memorie, module de sintetizare a vocii, adaptoare de rețea și toate prototipurile pt PCjr 2 - Care ar fi avut hard-drive și tastatură model M în configurația de bază.
Și în 2020 și 2021, pt 150 de dolari, oricine a putut să achiziționeze un kit complet PCjr, în cutie, funcțional, testat, cu monitor, ambele tipuri de tastaturi și cablu pt ele, joystick-uri, extensii de memorie și porturi, imprimantă termală și hârtie pt ea, documentație și software (și pe floppy, și pe cartușe ROM)
- AlinGheaja
- Administrator
- Mesaje: 1170
- Membru din: Sâm Mai 28, 2022 7:13 pm
- Contact:
Re: Un român la Computer Reset - A.M.A.
Mesaj de AlinGheaja »
Ce noroc pe care au cumparat !
Am avut un "PCjr" ce l-am gasit la gunoi cu tot cu monitor si nu stiam cum sa il pornesc sau ce se paote face pe el (aveam vre-o 11/12 ani).
L-am pastrat o perioada si apoi tot la gunoi l-am aruncat. O greseala...
Am vazut documentarul cu jocul E.T., cineva trebuie sa stie unde sunt. Poate intr-un viitor se va afla.
Am avut un "PCjr" ce l-am gasit la gunoi cu tot cu monitor si nu stiam cum sa il pornesc sau ce se paote face pe el (aveam vre-o 11/12 ani).
L-am pastrat o perioada si apoi tot la gunoi l-am aruncat. O greseala...
Am vazut documentarul cu jocul E.T., cineva trebuie sa stie unde sunt. Poate intr-un viitor se va afla.
Counter strike 1.6 server: cs.retrotech.ro
Jocuri retro in browser: https://toons.ro/
Jocuri retro in browser: https://toons.ro/
Re: Un român la Computer Reset - A.M.A.
Am vazut cam tarziu postul, dar mi se pare foarte interesanta povestea Computer Reset si PCjr. Il urmaresc si eu pe LGR si am vazut cele doua video-uri. E bine ca au salvat de la e-waste retropc-urile. Dar nu stiu cate au ajuns la pasionati de vintage, si cate la speculantii de pe ebay. Ca si in imobiliare, masini second si alte ramuri, au intrat si in domeniul retro pc tot soiul de speculanti pusi pe facut bani fara munca. Cel de a luat cu camionul, tare ma indoiesc ca a luat pentru colectia proprie. Pasionatii ca LGR, 8 bit guy, Epictronics si altii au luat cateva pentru colectia personala.
Re: Un român la Computer Reset - A.M.A.
Si cele luate de "speculanti" au ajuns pana la urma tot in mana unui colectionar care nu a putut sa vina personal la Computer Reset - deci au fost salvate, nu au ajuns la fier vechi. Voluntarii nu faceau colete pentru nimeni, asa ca fara "speculanti" doar cei din zona ar fi luat chestii de acolo. Oricine avea posibilitatea sa conduca zile intregi cu masina sute sau mii de kilometrii pana la CR ca sa ia chestii ieftine. Sau sa vina cu avionul si isi sa trimita cu FedEx/UPS ce au gasit. Putini au facut-o.
Eu unul, la fiecare drum luam cutii cu software si apoi le puneam la vanzare prin grupul de FB "Computer Reset Warehouse Buy and Sell"l a preturi rezonabile (5-10-15 USD) ca sa imi scot cheluiala. Am facut asta la recomandarea unuia dintre voluntari, nu credeam ca o sa vrea cineva asa ceva. Cele mai cautate erau:
- Kit-uri de sisteme de operare, MS-DOS/PC-DOS/DR-DOS, Windows, OS/2;
- Jocuri (majoritatea de la CR erau titluri educationale);
- Dosarele cu manuale + drivere originale de la diverse calculatoare vechi, manuale de service;
- Compilatoare, assemblere, Microsoft BASIC;
- Suitele de applicatii de office si mai ales "Assistant" de la IBM - in dosarele lor gri.
Am trimis sute de colete la colectionari in toata lumea. Doamnele de la posta ma vedeau ca vin cu carutul cu colete si isi puneau mainile in cap. Am tinut ocupata o camera din casa pt asta aproape 4 ani de zile si per total am iesit in pierdere.
Am atasat mai jos o poza cu inventarul de software de la IBM pe care il mai aveam in Ianuarie 2023 (la peste jumatate de an de la inchiderea CR). Mai era inca o gramada similara pe un alt perete cu software non-IBM. Majoritatea au ajuns pe mesele cu "Free Stuff" la VCF-SW. Nu mai imi trebuie sa fac asa ceva. de zeci de ori am pierdut ore la impachetat colete, sa pot face o estimare de shipping cu dimensiunile si greutatea finala ca sa m-i se zica: "aaa - costa mai mult transportul decat ce e inauntru, nu le mai vreau" sau pur si simplu sa nu imi mai raspunda la mesaje.
E munca grea la curatat, sortat, prezentat, impachetat si vandut vechituri - respect pentru "speculantii" care au facut asta cu calculatoare intregi.

Nu vreau sa pornesc o polemica, dar prin speculanti ma refer la indivizi care au intrat in comunitatea retro din cel mai rau motiv, imbogatire fara munca cu deseuri electronice.
Cei care cauta pc-uri vechi si componente, prafuite, prin depozite (vezi Computer Reset), la deseuri electronice, pe olx, FB market, le procura la preturi mici sau moka si apoi le pun asa cum le-au gasit, jegoase, prafuite, pe ebay, pe grupuri FB etc. la preturi exorbitante, cu explicatia tembela: "pe ebay valoreaza atat xxx".
Asa s-a ajuns la niste preturi efectiv nesimtite nu doar pentru noi, care suntem o tara saraca. Multi youtuberi pe care ii urmaresc, de ex. LGR in America, PhilsComputerLab in Australia, Rees in UK, si altii, toti se plang de preturile exorbitante din pietele online pe retro.
Deci, ipotetic vorbind, sa il denumim Gigel, care nu are el treaba cu calculatoarele, dar a auzit ca s-a gasit un depozit (Computer Reset) cu pc-uri vintage si e aproape moka.
Da Gigel o cautare pe ebay si vede cateva retropc-uri cu listing pret mare. Asa ca Gigel inchiriaza repede un camion si platind 60 dolari la Computer Reset il incarca cu 100 pc-uri vintage de la Computer Reset.
Apoi le pune pe ebay la preturi foarte mari, de sute dolari un pc, cum a vazut el la altii pe ebay.
Unele calculatoare cu preturi mari de pe ebay poate sunt curatate interior/sursa, scoasa Varta si reparat eventualele stricaciuni, inlocuiti condensatorii placii de baza si ai sursei, unse ventilatoarele sursei, procesorului si mecanismele floppy, cd-rom, sau poate sunt dotate cu placi de sunet, poate au fost tratate retrobright etc.
Dar Gigel tine la aceleasi preturi mari pe ebay niste jeguri de calculatoare, asa cum le-a gasit in depozit, eventual le descrie "untested" la cele care nu pornesc. Pentru ca, deh, "IBM sau Packard Bell sunt ultra rare, vintigi, de colectie", iar Gigel tine la pretul mare, pentru ca "nu ii cere de mancare pc-ul".
Si cel mai mare rau este ca speculantul Gigel a privat de calculatoare la 60 dolari pe foarte multi care au venit acolo dupa Gigel, oameni care acum trebuie sa cumpere acele calculatoare la pret de sute de dolari de la Gigel (am vazut cel putin doi youtuberi care se plangeau ca au gasit mai nimic la Computer Reset, chiar daca s-au dus in timp util).

Pe Uncle Mike Retro il mai urmaresc pe partea de recuperari electronice.
Mergi la
- RetroTech.RO
- ↳ Regulament
- ↳ Concursuri RetroTech.RO
- ↳ Donatii
- ↳ Noutati
- ↳ Fun
- ↳ Sugestii
- ↳ Parteneri
- ↳ Off topic
- Calculatoare
- ↳ Stiri IT
- ↳ Tutoriale
- ↳ Vanzari/cumparari
- ↳ Laptop, PC, Componente, Periferice
- ↳ Jocuri
- ↳ Programe
- ↳ Sisteme de operare
- ↳ Programare
- Console
- ↳ Playstation
- ↳ Xbox
- ↳ Nintendo
- ↳ Alte console
- Telefoane/Tablete
- ↳ Android
- ↳ iOS
- ↳ Altele
- Media
- ↳ Filme, Seriale & Documentare
- ↳ Foto
- ↳ Audio
- Utilizatori
- ↳ Prezentare utlizatori
- ↳ Lista neagra
- ↳ Avertismente si ban
- ↳ Reclamatii
- Arhiva
Parteneri